|
|
am gasit pe net un referat ... care seamana f.f. bine cu Cartea Verde ...
... postul asta merge si la ... SEPARARI DE FRACTII ... si un pic LA BUTOAIE
TEHNOLOGIA DE OBTINERE A DISTILATELOR DE VIN
Distilatele de vin sunt produse obtinute, dupa cum arata si numele, prin distilarea vinurilor. In aceasta categorie, produsul de referinta il constituie coniacul, obtinut prima data in Franta. Coniacul este un distilat invechit de vin, cu o tarie alcoolica de 38 – 50 vol %, caracterizat printr-o culoare galben – aurie – chihlimbarie si cu aroma fina de vanilie si alte nuante placute, care ii ridica in mod considerabil valoarea olfacto – gustativa.
Denumirea de “ cognac “ o poarta numai produsul invechit obtinut prin distilarea vinurilor din regiunea viticola cu acelasi nume. La noi in tara, distilatul invechit de vin este cunoscut sub numele de vinars.
Calitatea distilatului invechit de vin, ca produs finit, depinde in mod esential de trei factori : calitatea materiei prime, procedeul de distilare a vinului, modul de invechire a distilatului.
1. VINUL MATERIE PRIMA PENTRU DISTILATE
Pentru obtinerea unor distilate invechite, de inalta calitate, se folosesc numai vinuri albe, tinere si perfect sanatoase, fara defecte de natura fizico-chimice, biochimica sau de miros.
Vinurile destinate distilarii trebuie sa prezinte un grad alcoolic sub 10 vol %( de preferinta 8 – 9 vol % ) si sa aiba o aciditate volatila scazuta ( sub 0.4 g/l in H2SO4) iar cea fixa sa fie cat mai mare ( 6 – 7 g/l H2SO4 ) sa nu fie bogate in taninuri, iar extractul nereducator sa nu depaseasca 16 – 17 g/l; continutul de zahar rezidual sa fie sub 2 g/l; sa contina proportii cat mai scazute in SO2; continutul de fier sa nu depaseasca 4 mg/l.
La obtinerea vinurilor cu insusirile si caracteristicile mentionate, concura o serie de factori naturali si o tehnologie foarte riguroasa.
Sunt favorabile zonele viticole mai nordice, unde aciditatea din struguri nu este diminuata prea mult prin combustionarea respiratorie. Rezultate excelente se obtin cand plantatiile sunt situate pe soluri calcaroase.
Se folosesc numai soiurile albe si de mare productie; chiar daca in struguri se acumuleaza proportii reduse de zaharuri, dar cu continuturi ridicate in aciditate. in celebra podgorie franceza Cognac se folosesc in principal soiurile Folle Blanche, Saint Emillion si Colombard, care dau vinuri cu grad alcoolic scazut, foarte acide si subtiri sub raportul extractivitatii.
In tara noastra zonele viticole si soiurile potrivite in aceasta directie s-au dovedit a fi : Odobesti si Panciu cu soiurile Plavaie si Galbena; zona Sibiului si podgoria Apold cu soiurile Feteasca regala, Iordovana; Dragasani cu soiurile Gordan, Braghina, Basicata; Husi cu soiurile Plavaie, Zghihara.
1.1. Tehnologia de obtinere a vinurilor materie prima.
Aceasta prezinta unele particularitati care o deosebesc in buna masura de celelalte.
Astfel, la vinificatie se folosesc numai struguri perfect sanatosi, intrucat se cere o prelucrare lipsita aproape in totalitate de SO2.
Prezenta in must si apoi in vin a SO2, folosit in cazul recoltelor avariate, creeaza cel putin doua situatii incompatibile cu realizarea unor distilate invechite de calitate superioara: prima se refera la formarea de catre levuri in timpul fermentatiei, a unor proportii mari de aldehida acetica ( in vederea blocarii SO2 ), constituent care impune o riguroasa separare a “fruntii “ ; a doua se refera la trecerea unei parti din SO2 in distilat care franeaza procesele de invechire, datorita caracterului sau puternic reducator.
In timpul prelucrarii strugurilor se va evita sfaramarea inaintata a partilor solide si presarea energica, pentru ca mustul sa nu se imbogateasca in constituenti azotati, uleiuri, taninuri si alte substante ce pot deteriora calitatea produsului. Fermentatia se conduce in asa fel incat sa se obtina vinuri perfect seci, recurgandu-se la levuri din specia Saccharomyces oviformis. Pe masura epuizarii continutului de zaharuri, golul de fermentatie se restrange treptat, pentru inlaturarea fenomenelor de oxidare si cele microbiologice, provocate de levuri de contaminare sau bacterii.
Dupa fermentatie, vinurile se pastreaza in localuri corespunzatoare, in vase complet pline si bine inchise, tinandu-se seama ca sunt produse slab alcoolice si neprotejate suficient cu anhidrida sulfuroasa.
Grija deosebita decurge nu numai din necesitatea eliminarii oricarei infectii, dar si pentru evitarea totala a fenomenelor de oxidare, stiindu-se ca distilatul este cu atat mai bun cu cat vinul – materie prima este mai proaspat si mai fructuos.
2. DISTILAREA VINULUI
Procesul de trecere a unui lichid in stare de vapori, prin fierberea acestuia intr-un recipient, rezistent la temperaturi ridicate si condensarea vaporilor rezultati intr-un sistem racitor sau refrigerent poarta numele de distilare.
Deci, printr-un raport insemnat de calorii, o parte din lichidul supus distilarii este transformat in faza de vapori. Compozitia celor doua faze - lichida si de vapori – nu este in general identica. faza de vapori este in general mai bogata in elementul cel mai volatil, decat faza lichida din care s-a format sub actiunea caldurii. De aceea prin condensarea fazei de vapori, se obtine un lichid mult mai bogat in elemente volatile, decat produsul din care se obtin vapori.
In situatia distilarii vinului, printre numerosii constituenti care imbogatesc faza de vapori, in timpul incalzirii se afla si alcoolul etilic motiv pentru care in urma condensarii acestei faze, distilatul va avea de 3 – 4 ori concentratia de alcool mai mare, dar si alte substante usoare, unele cu un pronuntat grad de periculozitate sub raport igenico-sanitar.
Prin distilare se urmareste separarea si concentrarea principalilor constituenti volatili ai vinului si in special a alcoolului etilic. In acelasi timp se cauta sa se separe si acele substante care diminueaza calitatea distilatului ce urmeaza a fi supus invechirii.
Componentii din vin care pot produce deprecierea calitatii distilatelor, cand sunt in proportii ridicate, se impart in functie de punctul de fierbere, in doua categorii: constituenti cu punct de fierbere mai scazut fata de cel al alcoolului etilic si constituenti cu punct de fierbere mai ridicat decat al alcoolului etilic.
Pe faze de distilare, temperaturile de fierbere ale diferitilor compusi volatili ai vinului si caracteristicile lor olfactive sunt prezentate in tabelul A.
In prima faza, distila substantele ale caror puncte de fierbere sunt cuprinse intre 20.8o C si 75o C. Ele sunt incorporate in fractiunea de distilat ce rezulta la inceput numita “frunte”( tabelul nr.1).
Caracteristicile si modul de fractionare al distilatului brut.
Tabelul nr. 1
Distilat \ Indici Cantitate % vol. distilat brut % vol.
alcool Momentul fractionarii
% vol alcool Modul de incalzire
Pana la temperatura
de fierbere - - - Energic
Frunti 1 – 2 85 75 Slab
Mijloc 28 – 30 70 58 - 60 Moderat
Cozi 5 4 0 Intens
Principalii constituenti din frunte sunt aldehidele (acetica, propionica, butirica ), alcoolul metilic si unii esteri intre care se remarca acetatul de etil. In general aceste substante prezinta concentratii sporite in portiunea de distilat ce curge in prima faza, conferind “fruntii” un caracter foarte toxic.
De aceea aceasta fractiune nu trebuie sa ajunga in produsul destinat consumului. Imprudentele comise de unele persoane care au consumat “frunte” de distilare s-au soldat, de multe ori cu intoxicari grave datorita, in special alcoolului metilic, prezent in cantitati destul de ridicate.
TABELUL A
Temperatura de fierbere a diferitelor substante volatile la distilare
( dupa Gerasimov, M.A. )
SUBSTANTA
Temp. de
fierbere
( o C ) Formula
chimica
Caracteristici
Aldehida acetica 20.8 C2H4O Miros respingator
Aldehida propionica 50.0 C3H6O Miros respingator
Formiatul de etil 54.15 C3H6O2 Miros placut
Acetatul de etil 56.6 C4H6O2 Miros placut
Alcoolul metilic 65.0 CH4O Miros neplacut aspru
Aldehida butirica 75.0 C4H8O Miros neplacut aspru
Alcoolul etilic 78.3 C2H6O Miros specific placut
Alcoolul propilic 97.4 C3H8O Miros specific placut
Apa 100.0 H2O Neutral
Acetatii 102.9 C6H14O Miros specific placut
Alcoolul izobutilic 108.4 C4H10O Miros puternic gust aspru
Esterul izobutirat de etil 110.1 C6H12O2 Miros placut
Alcoolul butilic 117.5 C4H10O Miros placut
Acidul acetic 118.1 C2H4O2 Miros specific
Esterul butilat de etil 121.1 C6H12O2 Miros placut
Alcoolul amilic optic activ 128.0 C5H12O Miros asfixiant
Alcoolul izoamilic 132.0 C5H12O Miros asfixiant
In faza a doua, distila substantele cu punct de fierbere cuprinse intre 73.3o C si 121o C ( temperaturile de fierbere ale alcoolului etilic si butiratului de etil ). Alaturi de alcoolul etilic, in aceasta faza mai trec : alcoolii superiori si acetali caracterizati prin mirosuri placute ( in afara de alcoolul izobutilic ), apa, acidul acetic si unii esteri. fractiunea de distilat in care se afla substantele ce distila in faza a doua poarta numele de “mijloc”.
In faza a treia de distilare se separa o fractiune numita “coada ”. aceasta portiune de distilat se caracterizeaza printr-un exces de constituenti cu puncte de fierbere mai mari de 128 o C. intre ei se afla unii acizi volatili, esteri, s.a. Unele din aceste substante pot sa inrautateasca calitatile olfacto-gustative ale distilatelor. Coada contine asa – numitul fuzel sau ulei de fuzel si ea se separa, ca si fruntea atunci cand se urmareste obtinerea de vinars cu caracteristici superioare.
2.1. Momentul efectuarii distilarii, in raport cu varsta vinului – materie prima, prezinta o importanta deosebita pentru intreaga evolutie ulterioara a produsului. Rezultatele sunt cu atat mai edificatoare cu cat vinurile – materie prima sunt mai tinere in momentul distilarii.
In acest sens operatiunea poate incepe cat mai repede dupa terminarea fermentatiei alcoolice, drojdia poate chiar sa ramana la un loc cu vinul, cu care de fapt se amesteca cu vinul inainte de distilare. Astfel creste continutul de aminoacizi rezultati prin exorbtie si autoliza. Constituentii azotati, in timpul distilarii sufera transformari importante, cu consecinte pozitive asupra produsului supus invechirii. Chiar si particolele de tulbureala si resturile in suspensie contribuie la realizarea unor distilate bogate in substante placut mirositoare, implicate ulterior in amplificarea insusirilor de miros si gust.
2.2. Aparatele de distilare, dupa modul de functionare se impart in doua mari categorii si anume : aparate cu functionare discontinua ( alambic simplu si coloana de distilare discontinua ) si aparate ( instalatii ) cu functionare continua ( alimbicul cu alimentatie continua de tip Armagnac si coloanele de distilare continua ).
Pentru obtinerea unor distilate invechite de inalta calitate ( tip Cognac ) cazanele din cupru s-au dovedit ideale, in toata perioada de peste 300 de ani, in care s-au fabricat astfel de bauturi. Incercarile efectuate cu aparate construite din alte materiale ( otel inox, sticla ), nu au dat rezultate comparabile cu cele obtinute prin folosirea alambicurilor din cupru.
2.3. Distilarea dubla cu alambicuri ( tip Charente ). Cu aceste aparate, in capacitate de 250 – 450 litri se efectueaza, de obicei o dubla distilare, la foc direct. in privinta agentului termic folosit, toate celelalte modalitati de incalzire dau rezultate inferioare fata de distilarea efectuata in cazane de cupru, la foc direct.
La foc direct cuprul joaca rol de catalizator al multor reactii, mai cu seama la contactul cu fundul cazanului, in urma carora rezulta constituenti, ce vor complexa in bine, compozitia produsului finit. Distilarea se petrece in doua etape.
In prima etapa are loc o distilare simpla, cand se urmareste extragerea din vin a intregului continut de alcool, iar in etapa a doua, distilarea fractionata, cand se separa “fruntile”, “mijlocul” si “cozile”.
Pentru efectuarea primei distilari, in cazan se introduce vinul-materie prima in proportie de 4/5 din capacitatea lui, incalzirea cu foc direct este energica, folosindu-se in acest scop, lemn de esenta forestiera cu putere calorica mare ( salcam, stejar, carpen ), pana la inceperea fierberii. Apoi se reduce intensitatea focului, pentru ca distilarea sa se desfasoare in mod constant, continuu si cu un ritm moderat.
Dupa un anumit timp se constata o scadere a debitului. Pentru ca procesul sa se desfasoare ca si mai inainte, trebuie o intensificare treptata a focului, dar fara exagerare, pana la epuizarea totala a alcoolului din masa vinului supus incalzirii. in acest mod, se obtine un distilat brut cu o tarie alcoolica de 22 – 25 – 30 vol %.
Alaturi de alcoolul etilic, in distilatul brut se gasesc toate celelalte substante volatile, pe care le-a continut materia prima. Proportia de distilat brut reprezinta 20 – 30 % din cantitatea de vin introdusa in cazan, variatiile fiind determinate atat de caracteristicile materiei prime, cat si de gradul alcoolic al produsului rezultat in urma distilarii.
Dupa separarea alcoolului si a celorlalte amestecuri volatile, la prima distilare, in cazan ramane asa-zisul borhot de vin sau vinars, care se dirijeaza catre sectia de produse secundare, in vederea extragerii tartratilor si a altor substante.
Perioada necesara pentru epuizarea totala a alcoolului din materia prima variaza intre 4 - 5 pana la 10 - 15 ore, in functie de capacitatea cazanului, continutul de alcool al vinului si intensitatea focului. Pe toata aceasta perioada de timp, nu se produce numai o simpla distilare, ci au loc si o serie de reactii chimice. Se formeaza unele aldehide si cetone care in continuturi nu prea ridicate influenteaza pozitiv calitatea produsului. Au loc si reactii de formare a unor esteri, care pot influenta favorabil insusirile distilatului. Se mai semnaleaza cantitati mici de furfurol format din resturile de hexoze, dar mai ales pe seama pentozanilor. Toti acesti constituenti aduc o contributie insemnata la imbogatirea compozitiei distilatului si confera, prin invechire, nuante foarte placute sub raport olfactiv.Sub influenta focului direct si actiunea catalizanta a cuprului, in cursul fierberii apar si componentele reactiilor Millard si Streker ( Gay – Bellile ).
Astfel, in cursul distilarii sub actiunea prelungita a temperaturii ridicate, zaharurile reducatoare din vin reactioneaza cu aminoacizii, rezultand, printr-o suita de transformari, compusii carbonilati reducatori, polimeri colorati si melanoidine insolubile. De asemenea, au loc si unele transformari ale a - amino – acizilor, soldate cu formarea de aldehide si acetali, constituenti care intervin semnificativ in realizarea caracteristicilor organoleptice ale distilatului invechit.
Prin autoliza levurilor, in perioada incalzirii prelungite a vinului in alimbicuri, se formeaza o serie de esteri cu influenta net pozitiva asupra insusirilor olfacto – gustative ale produsului. Principalii esteri, formati in cursul distilarii la foc direct sunt : caproatul de etil, caprilatul de etil, capratul de etil, lauratul de etil, miristatul de etil, pelargonatul de etil. Acesta din urma imprima mirosul specific de coniac, caproatul si caprilatul realizeaza miros de ananas, capratul realizeaza mirosul de fructe.
Numeroase transformari care au loc in cazanul de cupru si la foc direct, justifica in mare masura, recomandarea ca vinul – materie prima sa nu fie separat de sedimentul in care se gasesc produsii de exorbtie si autoliza, precum si levurile.
La distilarea in cazane de cupru cu foc direct, o serie de constituenti ai vinului cu influenta negativa ca acizii grasi superiori ) desi sunt antrenati de vapori, ei ajung in distilat, intrucat intra in reactie cu metalul din care sunt constituite aparatele, rezultand saruri de cupru sau sapunuri de cupru ( butirat de cupru, oleat de cupru ), care se depun pe serpentinele refrigerentului, sub forma de pasta. Pe conductele si serpentinele de cupru se fixeaza si SO2, ajuns in vinul – materie prima dintr-un motiv sau altul.
In unele cazuri, la sfarsitul primei distilari se separa o fractiune cunoscuta sub numele de ape aromate, iar pintr-o macerare a borhotului de vin cu distilat proaspat de vinars, se obtin asa-zisele ape aromate grele.
Operatiunea de distilare se repeta in acelasi mod. Sarjele de distilat brut, de la doua sau trei distilari, sunt asamblate, supunandu-se la a doua distilare, cand se realizeaza separarea “fruntilor”, “mijlocului” si “cozilor”. Incalzirea trebuie sa fie energica la inceput, dar nu cu aceeasi intensitate ca la prima distilare. pana la atingerea temperaturii de 60 – 65 o C, din lichidul supus distilarii se separa o portiune cu aspect laptos, dupa care ( cand temperatura ajunge la 75 – 78o C ) se aduna un distilat, in care se afla ( in exces ) acei constituenti care caracterizeaza “capul” sau “fruntea”.
Aceasta fractiune prezinta un gust si miros nuantat dur, arzator si gretos. dupa ce s-a realizat 1 – 2 % din masa lichidului supus distilarii, gustul si o mirosul incep sa se imbunatateasca, ceea ce inseamna ca incepe distilarea fractiunii de mijloc ( “inima” ); in acest moment “fruntea” se separa.
Inceperea distilarii fractiunii de mijloc este marcata si de scaderea gradului alcoolic de la 75 – 80 vol % la 65 – 70 vol %. dupa un anumit timp, desi focul se mentine constant, are loc o reducere a debitului de distilare, iar gradul alcoolic coboara la cca. 58 – 60 vol %. Procesul continua pana cand distilatul are 50 vol % alcool, moment cand se separa si aceasta fractiune ( “mijlocul” ), care reprezinta 28 – 30 % din cantitatea de distilat brut, fara a fi intrerupta distilarea. Distilatul ce rezulta in continuare formeaza o prima portiune de “coada ”. Ea se colecteaza pana cand gradul alcoolic coboara la circa 20 vol %, separandu-se ca si celelalte fractiuni. Distilatul obtinut in continuare, pana la gradul alcoolic zero, constituie apele aromate.
Apele aromate obtinute la prima si a doua distilare, precum si apele aromate grele se introduc separat in vase de lemn de stejar, incarcate cu talaj ( tot de stejar ) si se supun procesului de invechire, dupa care sunt folosite la ajustarea gradului alcoolic al distilatului de vin invechit, obtinut din fractiunea de mijloc, fara a-i modifica insusirile olfacto – gustative.
Distilatele crude, obtinute prin a doua distilare ( cu aparate simple ) sunt de calitate superioara, dand cele mai fine coniacuri sau distilate invechite. Ele se realizeaza insa cu costuri destul de ridicate.
3. PASTRAREA SI INVECHIREA DISTILATELOR DE VIN
Pentru invechire, in vederea obtinerii produselor ce se comercializeaza sub numele de coniac sau vinars, sunt destinate numai fractiunile de “mijloc”, obtinute cu alambicuri la cea de a doua distilare, sau distilatele crude eliberate de “frunti” si “cozi”, realizate in aparatele cu deflegmator si alte tipuri de instalatii.
Portinunea de distilat supusa invechirii nu trebuie sa fie lipsita, in totalitate, de compusii care caracterizeaza fruntile si cozile. Mijlocul care de fapt se foloseste la obtinerea coniacului trebuie sa contina mici proportii si din substantele care distila inaintea alcoolului, precum si din cei care se gasesc in fuzel.
Perioada de invechire difera de calitatea distilatului ce urmeaza a fi obtinut. Astfel, pentru distilatele de calitate inferioara, perioada de invechire este de 4 – 5 ani, pentru cele mijlocii de 15 ani, iar pentru cele superioare, fine de 15 – 20 de ani.
In scopul obtinerii unor distilate de calitate exceptionala, perioada de invechire se prelungeste pana la 30 – 40 ani, timp in care datorita multitudinii proceselor fizice si chimice care au loc, produsele ajung la o compozitie foarte complexa.
3.1. Vasele de pastrare.
Cele mai bune rezultate, in privinta pastrarii si invechirii distilatelor de vin, se obtin prin folosirea vaselor construite din lemn de stejar cu o capacitate de 500 – 550 litri. in vase mai mari de 550 litri, maturarea decurge mai greu si se prelungeste, iar in cele mai mici de 500 litri, pe langa pierderile mari de produs, se inregistreaza si o intensificare a proceselor de oxidare in masa distilatului, ceea ce atrage o maturare fortata.
Avantajele la folosirea butoaielor de 500 – 550 litri decurg din realizarea celui mai favorabil raport suprafata de contact / volum de lichid. Din acest punct de vedere Agabaliant G.G. considera ca cel mai favorabil raport este de 80 – 90 cm2/litru.
In regiunea viticola Cognac ( Franta ), in primii doi ani distilatul de vin este pastrat in butoaie de stejar noi ( nefolosite anterior ) dupa care invechirea are loc in vase folosite in acelasi scop.
3.2. Localul de pastrare.
De-a lungul timpului, s-a constatat ca localurile obisnuite pentru pastrarea vinurilor ( pivnitele ) fiind prea reci si cu umiditate relativ ridicata, determina pierderi mai mici de distilat prin evaporare, dar invechirea se desfasoara greoi si se prelungeste mai mult. In localurile supraterestre ( prea calde ), procesele de maturare se desfasoara mai rapid, dar si pierderile de produse sunt mai mari, iar calitatea nu atinge nivelul cerut de consumatorul avizat.
Cele mai bune rezultate atat sub raport calitativ cat si economic, se obtin in localuri semiangropate.
3.3. Procesele ce au loc in timpul invechirii distilatului.
In general, distilatele crude din vin care se supun invechirii, in butoaie de lemn de stejar, au un grad alcoolic de 60 – 72 vol %.
In timpul invechirii distilatului de vin se deruleaza o serie de fenomene fizice, fizico-chimice si chimice la care participa componentele distilatului, substantele extrase din lemn si oxigenul din aer. Astfel principalii indici ai distilatelor de vin se caracterizeaza prin urmatoarele modificari :
• micsorarea volumului distilatului si a concentratiei alcoolice ca urmare a pierderilor prin evaporare ( 2 – 4 % pe an )
• scaderea potentialului de oxidoreducere in primii 10 – 15 ani, datorita taninurilor extrase, dupa care are loc o crestere lenta in urma oxidarii acestora;
• cresterea continutului de substante fenolice in prima faza, apoi scaderea acestuia ca urmare a echilibrului, substantelor din lemn si acelor extrase, respectiv a oxidarii si polimerizarii acestora;
_______________________________________
"O să intru în păcat,/Sfinte Doamne, ţine-mă!
Pentru vin nu am ficat,/Pentru apă... inimă! "PĂSTOREL
|
|
... 
saptamana trecuta curgea sloiurile de numa numa ... chiar daca erau +20C
... eu doar zdobesc strugurii ... si cam dupa o saptamana ii storc , intretimp ii tin in galeti cu capac cu garnitura 
... dar rezultatul 
a fost apreciat de toti ! 